Login
Inregistrare Introduceti numele dvs. de utilizator
Introduceti parola dvs.

Statutul Asociatei SNAC Romania Proiectele asociatiei Anunturi Avantaje Inscriere
 

STATUT ASOCIAŢIA SNAC ROMÂNIA

Sistemul Naţional de Acţiune Comunitară

Denumirea asociaţiei este "SNAC România"- Sistemul Naţional de Acţiune Comunitară din România.

Asociaţia SNAC România este persoană juridică română de drept privat, neguvernamentală, cu caracter naţional, de tip asociaţie, non-profit, apolitică, fără scop lucrativ, care îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu legislaţia română în vigoare şi cu prezentul statut.

Scopul

(1) Asociaţia SNAC România este o organizaţie românească, neguvernamentală, democratică, independentă, non-profit, necondiţionată politic sau religios, care promovează, apară şi monitorizează dreptul la educaţie în conformitate cu Constituţia României, având ca finalitate creşterea coeficientului de incluziune socială în comunităţile locale.
(2) Asociaţia SNAC România promovează dezvoltarea activităţii de voluntariat, realizată de elevi, studenţi, cadre didactice şi alţi membri ai comunităţii.
(3) Scopul asociaţiei este constituirea unui sistem naţional de organizare, coordonare, monitorizare şi evaluare, care să contribuie la sprijinirea persoanelor aparţinând grupurilor dezavantajate (copii, tineri, adulţi cu dizabilităţi, copii şi adulţi din sistemul de protecţie socială, din medii sociale defavorizate, aparţinând minorităţilor etnice sau aflaţi în alte situaţii care îi privează de la o activitate normală în societate).

Principii

În toate acţiunile pe care le întreprinde, Asociaţia SNAC România promovează principiul şanselor egale pentru toţi membrii comunităţii, al accesului la o educaţie de calitate pe toată durata vieţii, al participării la viaţa normală a comunităţii, al respectului reciproc şi al valorizării potenţialului fiecărei persoane.

Obiective

(1) Asociaţia SNAC România se constituie ca o structură de parteneriat între organizaţiile neguvernamentale, reprezentanţii instituţiilor, cadrele didactice, membrii comunităţii, specialiştii interesaţi şi implicaţi în realizarea scopului Asociaţiei SNAC România.
(2) O preocupare constantă a asociaţiei este punerea în practică a conceptului de voluntariat.

(3) Asociaţia SNAC România are următoarele obiective:

     • formarea şi dezvoltarea unei reţele active de voluntari care desfăşoară activităţi de informare, comunicare şi schimb de experienţă, ceea ce presupune:
      - încurajarea şi facilitarea informării şi cooperării între membri;
      - promovarea şi dezvoltarea comunicării dintre membri şi autorităţi, la nivel naţional, regional şi local;
      - facilitarea transferului de informaţii dintre membrii Asociaţiei SNAC România şi organizaţiile neguvernamentale cu preocupări asemănătoare sau cu reţele similare din ţară şi din alte ţări.
    • încurajarea elevilor, studenţilor şi cadrelor didactice pentru a se dedica activităţilor desfăşurate cu persoanele aflate în dificultate, în scopul susţinerii procesului de integrare socială a acestora precum şi de dezvoltare educaţională personală.
    • implicarea copiilor şi adulţilor cu nevoi speciale, a cadrelor didactice, a elevilor, studenţilor şi a altor voluntari în cadrul unor proiecte ce vor fi realizate în echipă;
    • realizarea incluziunii şi implicării persoanelor aflate în dificultate, prin angajarea tuturor celor interesaţi într-un program educaţional de activităţi ce promovează intens integrarea socială;
    • includerea persoanelor izolate din punct de vedere social în viaţa comunităţilor lor locale prin activităţi desfăşurate în comun;
    • identificarea si intervenţia precoce, integrarea şcolară, socială şi profesională a persoanelor aparţinând grupurilor dezavantajate – în instituţii, structuri şi servicii cât mai deschise, în comunitate.
    • promovează pregătirea profesională şi angajarea în locuri de muncă cât mai deschise, în comunitate, precum şi integrarea socială (sub toate formele) a adolescenţilor şi tinerilor cu nevoi speciale.
    • acţionează pentru prevenirea şi diminuarea instituţionalizării copiilor şi tinerilor din grupurile dezavantajate.
    • desfăşurarea de activităţi care ajută la atingerea nivelului educaţional şi social echivalent cu ale persoanelor de aceeaşi vârstă.

(4) Obiective specifice Asociaţiei SNAC România:

     • să iniţieze programe de acţiune comunitară între voluntarii din unităţile de învăţământ, organizaţii neguvernamentale, pe de o parte, şi persoanele provenite din grupurile dezavantajate, pe de altă parte;
    • să organizeze activităţi incitante şi interesante pentru persoanele aflate în dificultate;


pagina 1 | pagina 2 | pagina 3

 
 
Oportunitati voluntari
Comunitate
Prezentare activitate
Educatie
Cursuri
Evenimente
Resurse si fonduri
Intrebari frecvente
Documente
Legislatie

2009 a fost anul Facebook şi Twitter. Reţelele sociale au bătut e-mailul
 
Ducu Bertzi: „Când s-o-mpărţit norocu’“, ăsta-i imnul românilor din lume!
 
“Dumnezeu ne-a creat liberi ca sa luptam, ca harul Lui nu vine la un milog, vine la un erou.”
 
Anul trecut au fost arestaţi sau interpelaţi 151 de oameni din întreaga lume pentru opiniile exprimate pe net. Dintre aceştia, la sfârşitul lui 2009, 108 erau încă încarceraţi.
 
„Amintirile frumoase de Crăciun au rămas din copilăria mea în România“
 
VREM SA FIM MORTI SAU VII? – cuvantul-inainte al parintelui Justin la volumul “Dictatura biometrica”
 
Grigore Leşe, ghid în lumea lui Crăciun
 
Parintele Justin Parvu: Intreaga crestinatate este rastignita pe cruce
 
Sherlock despre uciderea d-lui Holmes
 
DIN PARTEA PARINTELUI JUSTIN PARVU: Este vremea muceniciei! Luptaţi până la capăt! Nu vă temeţi!
 
Tudor Gheorghe a prezentat spectacolul omagial 1989-2009 Degeaba: N-avem ape minerale, n-avem gheata, nici hartie, n-avem varza de sarmale, dar avem democratie
 
Let’s do it, Romania! `De ce nu ar putea deveni acest spaţiu, de care ne plângem încontinuu şi care ne scoate din minţi, un teritoriu al purităţii naturale, în care nimeni nu ar trebui încurajat să se transforme în maimuţă, ca să fie atrăgător pentru turişti?` Răzvan Exarhu
 
“Păcatul mogulului este tocmai acesta: transpartinic şi transideologic.”
 
“Umorul are radacina dacica, acel ras in fata mortii, pe care nu l-am intalnit la alte popoare. Nu are nicio legatura cu bascalia, care este copilul ateismului. Umorul iti arata inca o realitate paralela, ca in fizica cuantica. ” (Dan Puric)