Intoarcere la pagina principala SNAC Romania
Login
Strategia Nationala de Actiune Comunitara Strategia SNAC Asociatia SNAC Forumul SNAC
Inregistrare Introduceti numele dvs. de utilizator
Introduceti parola dvs.
 

Funeriu primul mesaj

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a declarat, marţi, că nicio persoană care lucrează în învăţământ nu va fi afectată de OUG 114/2009 până la 31 august 2010, iar anul şcolar 2009-2010 se va încheia în aceeaşi formulă în care a început, precizând că a invitat sindicatele la discuţii pe 5 ianuarie.

"Primul mesaj către sistemul de învăţământ este acesta: niciun cadru didactic, nicio persoană care lucrează în învăţământ nu va fi afectată de aplicarea Ordonanţei de Urgenţă 114/2009 , până la 31 august 2010. Anul şcolar 2009-2010 se va încheia în aceeaşi formulă în care a început. În acest moment, analizăm modalităţile prin care s-ar putea opera reduceri de personal în sistemul de învăţământ, începând cu viitorul an şcolar. Vreau să precizez foarte clar că, în acest moment, discuţiile care au loc în mass-media legate de diversele variante pe care le-am avea la dispoziţie pentru a pune în aplicare prevederile Ordonanţei de Urgenţă sunt pur speculative", a spus ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Daniel Funeriu, citat într-un comunicat remis, marţi seară, agenţiei MEDIAFAX.
Daniel Funeriu a precizat că Ministerul Educaţiei lucrează în aceste zile la "diverse simulări de sistem", dar deocamdată nu s-a luat o decizie, astfel că nu vrea să transmită personalului din învăţământ nişte lucruri şi apoi să se acţioneze în altă manieră.
"Tot ce pot să vă spun ferm este că decizia care se va lua are două puncte principale de susţinere: calitatea actului educaţional care trebuie să devină din ce în ce mai ridicată şi consultarea cu sindicatele, de la care, cu toată deschiderea, aşteptăm sugestii şi propuneri", a declarat Funeriu.
Ministrul Educaţiei a menţionat că Ordonanţa de Urgenţă 114/2009 nu vizează doar măsurile ce se vor lua în domeniul educaţiei, ci şi alte măsuri ce decurg pentru a se putea asigura respectarea angajamentelor asumate de România.
Funeriu a adăugat că a invitat deja sindicatele ca la o întâlnire pe 5 ianuarie 2010, la care aşteaptă să îi prezinte viziunea lor legată de implementarea acestor măsuri, "pentru că toată lumea este cu certitudine conştientă că noi trebuie să eficientizăm cheltuirea banului public în educaţie".
"Ţinând cont şi de aceste puncte de vedere, în prima săptămână a lunii ianuarie sau în intervalul imediat următor vă vom prezenta punctul nostru de vedere oficial în legătură cu măsurile concrete şi fundamentale pe care le vom aplica. Acest punct de vedere al ministerului va intra pe procedura de dialog social cu sindicatele", a mai spus Funeriu.

(Sursa MEDIAFAX 28.12.2009)

 
 
Oportunitati voluntari
Comunitate
Prezentare activitate
Educatie
Cursuri
Evenimente
Resurse si fonduri
Intrebari frecvente
Documente
Legislatie

La Școala Specială nr. 2 “Constantin Pufan”din Galați a fost sărbătorită “Ziua Voluntarului”.
 
Lupta pentru regionalizarea Romaniei
 
Homeschooling - De ce refuză o familie să-şi trimită copiii la şcoală
 
Macroregiunea V sau Coloana a cincea?
 
Manualele româneşti ne îndobitocesc copiii. Comisia de învăţământ din Camera Deputaţilor pune în discuţie `balastul` din manuale
 
Legea Educaţiei intră în dezbatere publică până la 1 martie. Funeriu o vrea gata până la toamnă şi promite dezumflarea programei: "Nu mai avem timp"
 
Profesorii atacă în justiţie eliminarea sporurilor şi pregătesc pichetarea Ministerului Educaţiei
 
Copiii-cobai, incluşi în testarea vaccinului Cantgrip, primesc 600 de euro
 
Parlamentari din Consiliul Europei cer comisie de anchetă pe subiectul `falsei pandemii` de gripă A/H1N1
 
Streinu Cercel induce panica in populatie - afirma consilierul prezidential Virgil Paunescu. Romania nu va importa niciun vaccin
 
PANICA indusa prin propaganda TV – explicatia pentru valul de oameni care se vaccineaza FARA SA STIE EFECTELE ADVERSE. Continua presiunile fantastice pe medicii de familie!
 
Virusul gripei porcine a fost creat în laborator
 
Violenţa în şcoli persistă pe fondul ineficienţei măsurilor anunţate de autorităţi
 
“Nu vă fie teamă de ce aduce Noul An! ..."
 
Angajaţii din învăţământ nu vor fi afectaţi de OUG 114 până la 31 august 2010
 
Alegerea între pensie şi catedră va lăsa universităţile fără profesori la doctorate. Rectoratele au demarat protestele.
 
Legea educaţiei trebuia dezbătută în Parlament, pentru a permite implicarea societăţii civile
 
Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că măsurile pentru aplicarea Ordonanţei de Urgenţă 114/2009 vor fi luate în funcţie de cifra de şcolarizare şi a reasigurat că nici un post nu va fi pierdut până la 31 august 2010.
 
Bacalaureatul nu va avea modificări faţă de ceea ce s-a anunţat deja, pentru că merge înainte pe bază de ordonanţă de urgenţă. Directorii de şcoli pot fi membri de partid, pentru că interdicţia nu e prevăzută de Constituţie.
 
Noua Lege a Educaţiei se va aplica în următorul an şcolar, dacă se adoptă până la 1 septembrie