Intoarcere la pagina principala SNAC Romania
Login
Strategia Nationala de Actiune Comunitara Strategia SNAC Asociatia SNAC Forumul SNAC
Inregistrare Introduceti numele dvs. de utilizator
Introduceti parola dvs.
 

Copiii-cobai, incluşi în testarea vaccinului Cantgrip, primesc 600 de euro

Vaccinul împotriva gripei noi se testează, contra cost, pe copii proveniţi din familii sărace. Aproape 600 de euro este suma pe care părinţii o primesc pentru că îşi expun micuţii unor riscuri necunoscute. Şi totul se petrece incognito. Oficial, copiii sunt consideraţi voluntari

Autorităţile de la Bucureşti au decis: copiii cu vârste cuprinse între 6 şi 16 ani vor fi imunizaţi împotriva virusului A/H1N1. Cel mai probabil, spun oficiali din Ministerul Sănătătţii, vaccinarea va începe în următoarele săptămâni, în condiţiile în care  faza finală a testelor este aproape gata. Potrivit lui Radu Iordachel, directorul Institutului Cantacuzino, ultima etapă a constat în testarea vacciniului Cantgrip pe 400 de copii la Timişoara şi Arad.  

Potrivit unei analize a cotidianului România liberă, oficialii nu vor să clarifice în ce condiţii poate fi supus un minor de 6 până la 16 ani la teste care i-ar putea afecta sănătatea, şi cu ce drept, legal şi moral, decide adultul în numele copilului ca acesta să fie pus în postura de cobai şi expus la posibile reacţii adverse ale vaccinului inoculat.

Potrivit sursei citate,  copilul-cobai va trebui să stea internat 48 de ore,  iar părinţii primesc în schimb 350 de euro după 21 de zile.  Potrivit doctorilor, în aceşti bani sunt incluse costurile cu vaccinarea şi testele de imunitate.  Copilul va rămâne sub supravegherea doctorilor încă 6 luni, iar la final părinţii mai primesc încă 200 de euro.

Responsabilii de la Bucuresti şi Arad au oferit  răspunsuri evazive cu privire la acest subiect.

"Studiul e confidential", a spus dr. Dana Negru, directorul adjunct al Direcţiei de Sănătate Publică Arad . "E o procedură internă a firmei care realizează testarea. Nu ţine de noi", a declarat şi directorul Institutului Cantacuzino, Radu Iordachel, iar de la Biroul de Presă al Ministerului Sănătăţii s-a transmis că nu pot oferi  informaţii momentan.

Testarea Cantgrip pe copii este realizată de firma IFE Human Pharmacology (rebotezata recent Pierrel Research HP-RO), cu puncte de lucru deschise la Arad şi Timişoara. La Arad, sediul societăţii funcţionează la parterul unui bloc dintr-un cartier marginaş al oraşului, alături de alte trei cabinete ale unor medici de familie.

 
 
Oportunitati voluntari
Comunitate
Prezentare activitate
Educatie
Cursuri
Evenimente
Resurse si fonduri
Intrebari frecvente
Documente
Legislatie

La Școala Specială nr. 2 “Constantin Pufan”din Galați a fost sărbătorită “Ziua Voluntarului”.
 
Lupta pentru regionalizarea Romaniei
 
Homeschooling - De ce refuză o familie să-şi trimită copiii la şcoală
 
Macroregiunea V sau Coloana a cincea?
 
Manualele româneşti ne îndobitocesc copiii. Comisia de învăţământ din Camera Deputaţilor pune în discuţie `balastul` din manuale
 
Legea Educaţiei intră în dezbatere publică până la 1 martie. Funeriu o vrea gata până la toamnă şi promite dezumflarea programei: "Nu mai avem timp"
 
Profesorii atacă în justiţie eliminarea sporurilor şi pregătesc pichetarea Ministerului Educaţiei
 
Copiii-cobai, incluşi în testarea vaccinului Cantgrip, primesc 600 de euro
 
Parlamentari din Consiliul Europei cer comisie de anchetă pe subiectul `falsei pandemii` de gripă A/H1N1
 
Streinu Cercel induce panica in populatie - afirma consilierul prezidential Virgil Paunescu. Romania nu va importa niciun vaccin
 
PANICA indusa prin propaganda TV – explicatia pentru valul de oameni care se vaccineaza FARA SA STIE EFECTELE ADVERSE. Continua presiunile fantastice pe medicii de familie!
 
Virusul gripei porcine a fost creat în laborator
 
Violenţa în şcoli persistă pe fondul ineficienţei măsurilor anunţate de autorităţi
 
“Nu vă fie teamă de ce aduce Noul An! ..."
 
Angajaţii din învăţământ nu vor fi afectaţi de OUG 114 până la 31 august 2010
 
Alegerea între pensie şi catedră va lăsa universităţile fără profesori la doctorate. Rectoratele au demarat protestele.
 
Legea educaţiei trebuia dezbătută în Parlament, pentru a permite implicarea societăţii civile
 
Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că măsurile pentru aplicarea Ordonanţei de Urgenţă 114/2009 vor fi luate în funcţie de cifra de şcolarizare şi a reasigurat că nici un post nu va fi pierdut până la 31 august 2010.
 
Bacalaureatul nu va avea modificări faţă de ceea ce s-a anunţat deja, pentru că merge înainte pe bază de ordonanţă de urgenţă. Directorii de şcoli pot fi membri de partid, pentru că interdicţia nu e prevăzută de Constituţie.
 
Noua Lege a Educaţiei se va aplica în următorul an şcolar, dacă se adoptă până la 1 septembrie